Shafabdi Express (Amritsar – New Delhi)

… usa de la capatul vagonului este larg deschisa iar bucatarii se agita zelosi in jurul mancarurilor ambalate. Se simt ofensati probabil de lejeritatea cu care orezul lasa in urma aburi si aer imbibat de ulei mai muncit decat sudoarea lor.

Am urcat in expresul Shafabdi fara bilet, am incercat ce-i drept sa o induplec pe doamna in verde sa-mi gaseasca un loc pe undeva pierdut, insa… in zadar. Indienii iubesc luxul, mai ales atunci cand il pot etala cu altii. Asa ca am ales sa-mi petrec urmatoarele 6 ore la marginea luxului in preajma bucatarilor si a mesterilor mecanici. Am platit dublu (1300rps) dar am ajuns la timp.

Tineri si inventivi mi-au gasit rapid un loc bun de calatorit. Au improvizat din cutia metalica in care se tinea vesela un scaun, au aruncat deasupra un carton gros aproape regal si m-au invitat sa iau loc la „terasa”.

In salonul boieresc multe capete colorate ale morocanosilor siq motzaie cu spamse, alunecand caraghios peste barbia infoiata a calatorului din dreapta. Altii strang chinuiti palmele intre genunchii deja anchilozati sperand cumva ca aerul conditionat (scapat sper intentionat la maxim) se va domoli iar temperatura glaciara din salon se va inmuia curand.

Mecanicul face ture dese la panoul de comanda, se uita lung, calculeaza in minte, impinge o cheie intr-un cablu si pleaca ingandurat. In salon geamurile s-au aburit deja.

Au trecut deja 20h de cand am parasit Islamabadul si 4 zile de cand am lasat in urma aurul domol al graului din Shimshal, iar calatoritul neintrerupt m-a obligat sa renunt la mancarea decenta, ar fi insemnat timp pierdut. 4 pachete de biscuiti si o sticla de apa au fost destul de suficiente pana acum, insa incet incet nesomnul si oboseala amplifica foamea, iar gustul constant de dulce al biscuitilor creeaza o stare de greatza.

Ma joc cu varful limbii pe cerul gurii, incerc sa scap de senzatia de dulce, ma gandesc sa pacalesc cumva papilele. Nu prea reusesc. Sprijin capul pe usa panoului dintre vagoane si privesc in gol in afara trenului. E racoare si mult aer curat, franturi de lumini si chiote de copii rup monotonia zgomotoasa a trenului. Incep sa-mi inchipui un festin culinar plin de arome si senzatii gustative, il traiesc in minte , dar nu-l doresc acum atat de real. Ar fi stricat frumuseatza improvizatiilor din jurul meu, simplitatea si firescul anormal al acestei realitati dezacordate. As putea … sa rostesca mintea despre dorinta papilelor mele iar universul sa mii se supuna dar am amanat voit si copilaresc.

Usa salonului se deshide iar odata cu ea un val de aer rece si mirosuri imbietoare navalesc in coltul meschin al celor ce-i serversc. Ma trezesc mirat si indignat de infrangerea suferita iar mintea rosteste iremediabil „trebuie sa mananc”.

Ma ridic in picioare si ma indrept spre usa deschisa a vagonului, este deja noapte si ma gandesc la somnul lung de maine.

O mana timida se aseaza pe umarul meu si incearca sa ma faca atent. Ma intorc molcom. Micul servant aproprie buzele de urechea mea. Veg or non-veg? Inghit in sec.

Clipurile video au fost realizate cu Nikon D3s & Nikkor 24-70mm f:2.8 N