Ladakhi People, Ladakh

“…nu am ajuns cu sufletul in acele locuri, m-am simtit doar calator orb prin taramuri probabil candva binecuvantate de liniste si putere spirituala. Probabil ca atunci cand oameni ce nu apartineau locului au venit si le-au spus LOR ca ar putea exista mai prosper si atunci le-a ucis sufletul si le-au adormit spiritul. I-au mintit cum minti copilul despre viata, le-au spoit picturile manastirilor si le-au spalat frescele sufletului, i-au mutilat frumos, i-au pietrificat si rastignit cu propria copilarie sufleteasca. I-au facut sa creada-n ceea ce stiau ca este efemer, i-au orbit si i-au imbracat frumos cu haine.

Dar au ramas unii nevazuti, departe de asfalt dar aproape de cer, pe care ASTIA nu i-au gasit si oricum de i-ar fi gasit nu le-ar fi gasit urechile prin care sa le poata turna ceara uitarii, nu le-au gasit nici ochii .. astfel nu i-au intors din drumul lor, dar le-au trezit amintiri si forte noi. Am umblat cu sufletul trist, oamenii nu se mai vad intre ei, nu se mai recunosc in pamantul pe care-l calca, nu mai zambesc si nu-si mai striga fericirea prin vaile unde in alte vremuri isi cladeau casele sufletului din pamant si credinta. I-am cautat in somnul lor si in recele raului sarpe si i-am gasit in valtoarea amintirilor pline de spuma uitarii, i-am cautat in privirea incruntata si i-am gasit in albastrul pupilei ridicata catre cer.

I-am cautat in palmele muncite de povara hainelor noi, si i-am gasit in firul de matase al fluturilor ce le indruma copii sa-si imbrace hainele de sarbatoare si ale dansului, le-am cautat urmele pasilor de pe drumul impacarii dar i-am gasit uitati de radacini. Apoi am urcat sus, acasa la zei, si am zarit cate un nevazut printre zidurile caselor injumatatite zambind spre viata lor lunga. Ei beau lapte, si nu au haine noi. Asa i-am vazut pe nevazutii dintre toti cei intalniti, departe de asfalt dar aproape de cer.”

[Show as slideshow]